CALENDARUL LUCRĂRILOR ÎN SECTORUL LEGUMICOL

 

În luna ianuarie, fermierii se pregătesc pentru campania de primăvară, începând cu procurarea input-urilor și a semințelor necesare.

În cazul culturilor de toamnă (frunzoase : spanac, salată, ceapă, etc.), se protejează cu folie de polietilenă, se verifică starea culturilor, dacă este cazul, se efectuează scurgerea apei care stagnează.

Se continuă cu dezinfectarea terenului pe care urmează să se realizeze plantarea, cu RHIZOACTIVE SL, în vederea suprimării activității factorilor patogeni și a dăunătorilor din sol.

În sere, se poate începe cultura forțată de tomate și ardei, găsiți semințele potrivite în secțiunea “semințe și material săditor” .

Pentru fertilizarea cu gunoi de grajd se efectuează dezinfectarea acestuia, deoarece este purtător de boli, dăunători și ouă de insecte, motiv pentru care, în cazul în care acesta nu este suficient de maturat (5-7 ani) este obligatorie dezinfectarea. Gunoiul de grajd reprezintă o sursă importantă de nutrienți și materie organică extrem de necesară în creșterea și dezvoltarea plantelor, însă acesta poatea duce în solarii sau grădini și populații intregi de dăunători prin transferul de ouă. Pentru această lucrare recomandăm KOMPO ACC.

 Pentru fertilizarea de bază a legumelor, un produs eficient este KREMA HA - fertilizant formulat pe bază de materie vegetală pură, cu conținut optim de aminoacizi, acizi humici, acizi fulvici, macro și microelemente, nutrienți extrem de necesari în creșterea și dezvoltarea culturilor.

 

! TOATE PRODUSELE RECOMANDATE SUNT ECOLOGICE!